Fragment din „Intoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide +pdf

0 0
Read Time:7 Minute, 48 Second

Miliţienii au început să bată deţinuţii la discreţie, pentru ceva anume ori pentru simpla lor plăcere. A excelat un temnicer, Georgescu, un biet prăpădit puţin înapoiat mintal, un dezechilibrat căruia i s-au băgat în cap grade şi avansări. Întrucât lucra şi cu Securitatea şi cu directorul se considera mare exponent al partidului şi cu plăcere criminală bătea până la sânge. Umbla ca o pisică la vizete, asculta, deschidea uşa şi bătea. Bătea cu pumnii, călca în picioare, bătea cu ciomagul, ba şi-a procurat şi o rangă de fier. Tot el a asmuţit şi pe ceilalţi temniceri să-i urmeze exemplul.

– Bă, striga el ca scos din minţi, pentru copilaşii mei sunt gata să vă omor. Dacă Securitatea îmi dă ordin să vă omor, e gata. Securitatea are puterea în mâini şi nu scăpaţi nici morţi, bandiţilor! “Banditule” era apelativul cu care ne numea îndeobşte. La aceasta adăuga înjurăturile cele mai murdare. Era şi foarte superstiţios. Când un deţinut i-a zis:“Dumnezeu să vă ierte!” i-au ieşit ochii din cap şi l-a călcat în picioare până când acela şi-a pierdut cunoştinţa. De la Georgescu au rămas multe expresii vrednice de o antologie macabră: „Băiatule, ai făcut, n-ai făcut, pentru mine ai făcut!” şi deci jap-jap şi te snopea în bătaie; „Băete, eu ştiu şi laptele pe care l-ai supt!”; “Băiatule, eu sunt Dumnezeul vostru!”; „Băete, eu lucrez pe două fire: derectorul e derector; securitatea dă ordine, mie nu mi-e frică de derector!”; „Băete, dacă nu-ţi bagi minţile în cap, eu îţi scot creierii din cap!”; „Băete, din mâna mea nici Dumnezeu nu te scapă!”; “Bă, eu vă scot creierii bucăţică cu bucăţică şi scot din ei ideile voastre banditeşti!” Temniceri ca Georgescu erau recrutaţi din pleava societăţii, oameni reduşi mintal, cu tare psihice, injectaţi cu două droguri: pe de o parte, conştiinţa unei înalte şi sublime misiuni date de Partid şi de Internaţională, de popor şi de proletariat, ca să distrugă pe toţi “contrarevoluţionarii”, “burghezii”, “imperialiştii”, “fasciştii” şi “misticii”; pe de altă parte, ura de moarte împotriva tuturor duşmanilor revoluţiei, încât să-i poate ucide cu indiferenţa cu care se ucid muştele ori viermii. Erau deci nişte idioţi fanatizaţi, nişte brute fără raţiune. Astfel de oameni ascund toate societăţile. Ei sunt bestii frânate, canalii nerealizate, criminali potenţiali care atunci când sunt speculaţi în tot ce au mai rău în ei se dezlănţuie bestial. Cu toate acestea, ei n-ar fi ajuns criminali dacă nu erau puşi să o facă. Marii vinovaţi sunt acele minţi diabolice care au inventat sistemul, mecanismul acesta al dezumanizării. Ei sunt marii maeştri ai negaţiei, ai non-valorilor, ai răsturnărilor, ai decapitării umanului. Există un soi de creier cu pretenţii divine, deci absolute, care crezându-se şi dorindu-se atotputernic, a conceput un mecanism psihic şi altul social, total şi nelimitat, perfect ca o formulă matematică, logic ca tabla înmulţirii, care-şi propune să structurezeomul şi lumea după o ştiinţă totală, împinsă până la ultimele limite, ca un mecanism desăvârşit. Şi totuşi nu toţi temnicerii au corespuns acestor formule ştiinţificematerialist- ateiste, ci s-au diferenţiat între ei printr-un fel de selecţie naturală. Ar trebui să dedicăm un întreg capitol portretelor câtorva temniceri. Creionăm însăpe scurt trei tipuri:

Tipul Georgescu. Prost şi rău. Incult şi opac. Labil moral şi ros de orgolii. Inferioritate care urăşte tot ce e superior. Slugarnic şi totuşi avid de putere. Un fel de Iudă care-şi urăşte Mântuitorul tocmai pentru că se simte strivit de divinitatea Lui. Un fel de Smerdiacov, plin de toate complexele de inferioritate,care aşteaptă numai însămânţarea ideilor lui Ivan. Astfel de oameni nu au nimic măreţ, nobil, sublim în ei. Nu au Dumnezeu, dar se tem ca cei mai respingători superstiţioşi. Pot fi uşor transformaţi încaricaturi magnifice, despotice, tiranice. Ei ajung să se creadă zei, împăraţi, salvatori, eroi – deşi sunt oamenii cei mai lipsiţi de personalitate. Nu sunt criminali activi, ci pasivi. Criminalul activ are un fel de putere lăuntrică a sa, pe când criminalul pasiv nu poate fi nici cel puţin criminal, ci se zbate în mocirla nimicniciei sale. El devine însă periculos când este inoculat cu duhul crimei misionare, căci imbecil cum este, devine bestie, canalie, ucigaş. Într-un fel el este iresponsabil, căci este criminal numai dacă are un autor moral al crimelor sale, dar este cu atât mai înfricoşător pentru victimele lui, căci de la el nu aştepţi nici sentimente, nici raţiune, nici omenie. E un fel de nebunie, mai mult, un fel de demonizare, dar executată nu de draci, ci de oameni. E un fel de maşinăcriminală care nimiceşte totul. Şi totuşi nu este aşa, nu este chiar aşa cum doresc creierele bolnave aleoamenilor fără Dumnezeu. Chiar în tipul Georgescu rămâne o fărâmitură de om, de lumină, de suflet. Când el ajunge să se trezească din această beţie prezintă un spectacol de plâns, între nebunie şi idioţenie. Plânge şi se jeleşte. Nu pricepe nimic din tot ce a făcut, căci el crezuse o vreme că are o stea. Când aceşti oameni au fost eliminaţi din jocul partiduluişi au devenit ţapiispăşitori s-au dezechilibrat, căci niciodată nu avuseseră un suport interior caresă-i susţină. Au rămas însă tot meschini, jalnici şi murdari. Datorită lipsei de personalitate n-au ajuns la trezirea unei alte vieţi, ci s-au mulţumit cu o viaţă de viermi. Nu cred că ar putea să mai repete criminalitatea trecută, chiar dacă li s-ar oferi ocazia. Ar putea redeveni criminali activi numai dacă li s-ar oferiposibilitatea să ucidă pe cei ce i-au făcut criminali.

Tipul Florea. Om simplu, aproape incult. Lipsit de educaţie morală dar având un fond moral. Apt să înveţe dar incapabil să discearnă ideile. Încărcat de instincte pe care nu le cunoaşte şi nici nu le stăpâneşte. Avid de viaţă, de putere, de bani. Încântat de grade, uniforme şi vorbe mari. În structura lui răul nu este mai mare decât binele dar binele nu este fructificat, din care cauzăpoate fi uşor speculată partea negativă din el. Deci el nu este atât o victimă a naturii lui, cât a mediului social care l-a lipsit de educaţie. Acest tip de temnicer a fost cel mai răspândit. Astfel de oameni, o datăintraţi în slujba de temnicer, au fost pervertiţi, mutilaţi şi transformaţi în fiare. Nu toţi s-au comportat identic, ci fiecare după structura lui ori după presiunea ce s-a exercitat asupra lui. Ei nu aveau stofă de criminali şi nici nu ajungeau criminalidacă nu erau amăgiţi să devină temniceri. Şcoala de temniceri şi mediul dintre temniceri au corupt aceşti oameni treptat-treptat şi astfel au ajuns să comităcrime. Totuşi ei mai erau încă oameni şi victimele lor se puteau bucura de o anumită frână morală care mai funcţiona în adâncul lor. Trăiau o dedublare interioară care-i făcea nesiguri pe ei înşişi. Temnicerii de tip Florea, când au ieşit de sub presiunea ce se exercita asupra lor, au răsuflat uşuraţi, s-au ruşinat şi s-au refugiat în anonimat. Totuşi ei nu au avut nici luciditatea, nici capacitatea de a se opune crimei.

Tipul Iosif. Aceştia sunt oameni simpli dar inteligenţi, echilibraţi sufleteşte, plini de bun simţ, omenoşi şi adesea credincioşi. Ei au devenit temniceri de nevoie. Asupra lor s-au făcut presiunile de rigoare spre a-i transforma în criminali, dar fără rezultat. Sufletele lor au respins mişelia. Riscul pe care şi l-au asumat şi ale cărui consecinţe le-au şi suferit a fost eliminarea din profesie. Aceştia au fost puţini, dar au fost. Cu astfel de oameni, foştii deţinuţi simt o plăcere să se întâlnească. Între ei s-au stabilit nişte neobişnuite şi durabile punţi sufleteşti. Ei au rămas oameni oneşti în societate, mulţumindu-se cu puţin. Poate că e nimerit, pentru o mai bună înţelegere a celor ce vor urma, săînfăţişăm schematic şi portretele directorilor de temniţă :

Tipul Caller. Are creier, inteligenţă, ipocrizie. Omul care concepe şi ordonăsistemul. Rece, deşi e plin de ură. Plin de el însuşi. Nesăţios de putere. Răzbunător, crud, amoral. Fără Dumnezeu, ori cu un dumnezeu al răzbunării. De cele mai multe ori se autozeifică. Se crede infailibil şi invincibil. Nu împarte puterea cu nimeni. Elimină orice adversar. Voinţă puternică. Lipsit de suflet şi de sentimente. Dornic de parvenire. Conştiinţa lui funcţionează după legea puteriilui: binele este tot ce-i aduce puterea şi răul tot ce i-o scade. Tendinţă de dominare absolută. Tipul Zeciu. Este brutal, sadic, tiranic, odios, criminal. Este împins de instincte, patimi şi ură. La el inteligenţa e secundară, căci este mai mult un executant. El nu concepe, nu are idei, ci execută. Nu este însă un prost, ci are un soi de isteţime bestială. Şi cu toată cruzimea lui, privit de la distanţă este mai puţin odios decât tipul Caler. Dar atunci când o victimă se află în « moara » lui devine înfiorător. Între cele două tipuri se situează, evident, o gamă largă de nuanţe. Astfel de oameni erau desemnaţi de Partid să se ocupe de « bandiţii » din Piteşti. Se adunaseră acolo câteva mii de tineri studenţi. Erau din toatăţara, numai români (cu excepţia a doi sionişti). Din punct de vedere politic toţi erau anticomunişti. Toţi se organizaseră să lupte contra regimului comunist care tocmai se instala cu concursul evreilor, sub protecţia Armatei roşii şi sub conducerea consilierilor sovietici.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
100 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %