Poza 1

0 0
Read Time:1 Minute, 9 Second

Am fost cu juniorul la spitalul de copiii din oraș și în fața spitalului(cred ca aia era fata) pe lângă multitudinea de studenți la medicina majoritatea străini am dat peste acest minunat monument dedicat ¿vindecarii¡ sau ceva de genul, copiilor. Nu știu la ce sa îmi opresc privirile, la copilul rupt în doua din dreapta, la cel fără mâini sau la cel fără cap… Asa cum bine știți (bănuiesc ca majoritatea ați avut neplăcerea de a avea treburi prin spitalele românești) când vine vorba de spitale e despre stoicism și mult fum de țigară, profesionalismul ala cu care ne amenință doftorii de doua sute de ani e la privat. Doar ca, având în vedere ca tot ăștia sunt și la privat va dați seama că nu PSD-ul e de vina, nici PNL ul și nici dracu sa ii mai ia câți și cum și-au mai spus ci de vina pentru tot sistemul asta este în mare parte vina istoriei, pentru ca romanii au fost victimele diferiților dusmani ai lor începând cu regili carol și culminând cu Uniunea Europeană, Uniune care se arata a fi un dușman mai periculos decât imperiul otoman sau rusii, pentru ca imperiul european nu vine cu pușca și baioneta ci vine cu fonduri și milioanele de sarmani care de abia așteaptă sa te înlocuiască.

So, care poziție este mai interesant de observat?

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *